Influenta apei de irigat mineralizate asupra plantelor agricole este una foarte mare care determina recolta bogata a oricarui fermier, iar peste 50% din fermieri nu acorda nici o importanta acestui fapt ignorând totalmente indicatori Electro-conductivității apei si a solului
Conductivitatea electrică este o metodă foarte rapidă, simplă și ieftină pe care fermierii și grădinarii pot folosi pentru a verifica starea de sănătate a solurilor. În timp ce pH-ul este un bun indicator al echilibrului nutrienților disponibili în sol, Conductivitatea electrică poate fi aproape privită ca cantitatea de nutrienți disponibili în sol. (NOTĂ: Numai substanțele nutritive din sol care se dizolvă în apa sunt "disponibile" pentru absorbtia in plante).
Ce este Conductivitatea electrică?
În sol, citirea conductivității electrice (EC) indică nivelul de capacitate pe care apa din sol trebuie să o transporte într-un curent electric. Nivelurile EC ale apei din sol reprezintă o bună indicație a cantității de nutrienți pe care planta le absoarbe.
Gândiți-vă astfel, toți nutrienții majori și minori importanți pentru creșterea plantelor au forma fie a cationilor (ioni încărcați pozitiv) sau a anionilor (ioni încărcați negativ). Acești ioni care se dizolvă în apa din sol poartă încărcătură electrică și determină astfel nivelul EC al solului și cantitatea de nutrienți pe care plantele pot sa le absoarbă . Cunoașterea nivelului EC vă permite să luați decizii mai „educate” în creșterea plantelor.
Pentru a susține aceste afirmații, cercetătorii de la Universitatea Agricola Bucuresti au documentat corelațiile dintre EC și diferite inputuri pentru agricultura, pe diferite tipuri de sol din tara dea lungul a mai multor ani. Ei au găsit dovezi incontestabile că recolta obtinuta a fost direct influentata de corelațiile EC-ului din apă, îngrășămintele și pesticidele folosite.
Ei au descoperit, că în cazul în care nivelul EC-ului este mai ridicat (mai multe substanțe nutritive disponibile) este nevoie de mai puține îngrășăminte, dar mai mult multe pesticide pentru a combate creștere buruienilor. De exemplu, pe solurile mai nisipoase cu ratinguri reduse ale EC, a fost nevoie de doar un sfert de kilogram de erbicid pentru a nimici 80% din buruieni ,Pe solurile mai grele, cu ratinguri ale EC mai mari, a fost nevoie de o cantitate care depaseste de 5 ori cantitatea mentionata mai sus pentru a obtine acelasi succes. Recomandat ar fi utilizarea foliei de mulcire pentru combaterea buruienilor, iar combinate cu folosirea unor cantitati minime de ingrasamant se reduc costurile de intretinere a culturilor cu cifre substantiale
Alți factori care contribuie, de asemenea, la variabilitatea EC includ conectivitatea apei solului prin densitatea solului, structura solului, potențialul de retinere a apei, precipitațiile, calendarul măsurătorilor, agregarea solului, electroliții în apa solului (de exemplu, salinitatea, ionii schimbători, temperatura). De asemenea, conductivitatea fazei minerale afectează citirea CE de exemplu tipurile și cantitatea de minerale, gradul de substituție izomorfă și ionii schimbători. Indiferent de multitudinea factorilor care influenteaza masurarea EC-ului, ceea ce conteaza e ca testele EC-ului ar trebui repetate in mod constant in corelatie cu proprietățile solului care afectează productivitatea culturilor, inclusiv textura solului, capacitatea de schimb de cationi (CSC), condițiile de drenaj, nivelul materiei organice și salinitatea. Cunoasterea nivelul EC in anumite faze de dezvoltare a culturiloe este un prezicator excelent al sănătății plantelor si succesul garantat al unei recolte bogate
De exemplu, dacă solul are un EC prea mare, acesta poate indica prezenta îngrășămintelor de azot în exces sau un nivel ridicat de ioni de sodiu cu incarcatura instabila . Solurile cu o acumulare de sodiu schimbabil sunt adesea caracterizate de o fărâmitare sporita și o permeabilitate scăzută, ceea ce le face nefavorabile pentru creșterea plantelor. Nivelul EC este , de asemenea, legat de proprietățile specifice ale solului care afectează randamentul culturilor, cum ar fi grosimea stratului de humus, pH-ul, concentrațiile de sare și capacitatea de menținere a apei. Astfel, EC-metru este un instrument excelent pentru a indica care ar putea fi randamentele culturilor și pentru a lua măsuri pentru obținerea unor randamente mai bune.
Testarea EC a solurilor dvs.
Modul în care poate fi măsurată conductivitatea electrică este utilizarea unui EC-metru. Sonda sau senzorul constă din doi electrozi metalici și se aplică o tensiune constantă pe electrozii, rezultând un curent electric care curge prin mostra de sol sau apa. Deoarece curentul care trece prin apă este proporțional cu concentrația de ioni dizolvați în apă, conductivitatea electrică poate fi măsurată. Cu cât concentrația de sare / ion dizolvată este mai ridicată, cu atât solul/apa are o concentratie mai mare de saruri și, prin urmare, EC este mai mare.
Unitatea de măsură pentru conductivitatea electrică este microSiemens pe centimetru (μS / cm). Până la sfârșitul anilor '70, unitățile din EC erau micromhos pe centimetru (μmhos / cm), după care au fost transformate în microSiemens / cm (1 μS / cm = 1 μmho / cm). De asemenea, un microsiemens de 1000 este egal cu 1 milisieman (1MS / cm)
Interesant, unitatea "mhos" derivă din denumirea standard pentru rezistența electrică care reflectă relația inversă dintre rezistență și conductivitate - cu cât rezistența apei este mai mare, cu atât conductivitatea este mai mică. De asemenea, rezultă din Legea lui Ohm, V = I x R unde R este rezistența centimetrului de apă. Deoarece debitul de curent electric (I) crește odată cu creșterea temperaturii, valorile EC sunt corectate automat la o valoare standard de 25 ° C, iar valorile sunt denumite tehnic drept conductivitate electrică specifică. Un EC metru bun va avea ATC (compensare automată a temperaturii) pentru a obține rezultate precise, indiferent de temperatura probei.
Pentru a obține un extract de sol, vă recomandăm o metodă similară cu cea efectuată pentru testarea pH-ului, astfel încât atât măsurătorile EC cât și măsurătorile pH-ului să poată fi luate în același timp.
Adunați o probă proaspătă de sol într-o punga din plastic cu fermoar. Încercați să obțineți sa colectati sol din primi 30 cm de la sprafata solului pe care plantele vor crește și să aveți grijă să nu contaminați eșantionul prin atingere cu obiecte straine.
Deschideți punga și lăsați-o să se usuce la aer timp de câteva ore până când acesta este în cea mai mare parte uscat.
Se amestecă solul în pungă pentru a se asigura o probă omogenă și apoi se utilizează o sită cu ochiuri de aproximativ 2 mm pentru a elimina orice bolovan de sol.
Se măsoară jumătate dintr-o ceașcă de sol uscat și se pune într-un pahar de sticlă.
Măsurați jumătate dintr-o ceașcă de apă distilată și puneți-o în paharul de sticlă ce solul.
Se amestecă încet amestecul timp de 30 de secunde. Nu amestecați cu asprime, deoarece distrugeți structura humusului și solul poate pierde unele elementele pe care altfel nu le-ar face în natură.
Lăsați suspensia sol-apă să stea timp de 30 de minute.
Înainte de a efectua măsurarea CE, amestecați din nou ușor.
Introduceți EC-metru în paharul de laborator și răsuciți-l cu atenție în amestecul de apă-sol.
După aproximativ 30-60 de secunde sau după stabilizarea citirii CE, citiți afișajul digital de pe tester
Valorile ideale ale EC-ului
Este dificil să spui care sunt nivelurile ideale ale EC pentru că există atât de multe variabile care afectează nivelul EC încât depinde aproape de condițiile individuale care, dacă mai multe analize în timp, vă vor oferi un set semnificativ de date bazate pe performanța culturile dvs. și modificările pe care le-ați făcut în programul de fertilizare.
Ca orientare generală însă, un nivel bun al EC al solului ar fi undeva de peste 200 μS / cm și 1200 μS / cm (1,2 MS / cm). Nivelul EC sub 200 indica lipsa elementelor nutritive disponibile pentru plante și ar putea indica probabil un sol steril cu activitate microbiană mică. Un EC peste 1200 μS / cm poate indica prea mult îngrășământ sau prea multe saruri din cauza lipsei drenajului, menținându-vă astfel EC în acest interval. De asemenea, urmăriți modul în care modificările EC se pot schimba pe parcursul sezonului de creștere, puteți observa că acestea cresc deoarece microbii eliberează mai mulți nutrienți in sol sau se poate observa o scădere pe măsură ce culturile consumă toate substanțele nutritive disponibile. In ultimul caz ar trebui sa folositi substante nutritive bio sau ingrasamant
Alte utilizări ale unui EC-metru.
Testarea purității apei: Apă distilată are electro-conductivitate mica, deoarece nu are contaminanți în ea. Apă distilată bună în general are EC <20 μS, în timp ce apa de la robinet are EC <200 μS. Dacă apa potabilă are valori deasupra acestor indicatori, atunci nu este o sursă bună de apă.
Compost: Puteți, de asemenea, să utilizați testerul EC pentru a monitoriza grămada de compost și pentru a analiza cât de bine au loc procesele de descompunere. Compostul în stadii incipiente poate avea un număr E.C. de 10.000 μS când grămada devine activă, iar la vârful defalcării poate atinge chiar și valori > 100.000 μS. Compostul fin de calitate superioară trebuie să aibă un număr E.C. de aproximativ 1.500 - 2.000 μS. Puteti folosi Ec-metru pentru a testa calitatea turbei pe care o cumparati din magazinele de specialitate
Folosirea îngrășămintelor foliare: Puteți utiliza aparatul EC pentru a vă asigura că amestecul dumneavoastră nu este puternic și, de asemenea, asigurați-vă că obțineți un amestec de pulverizare foliară consistent de fiecare dată. Concentratia amestecului de ingrasamant folia are trebui sa aiba valori între 15 și 35 de mii. Valori peste aceste cifre pot deveni fatale pentru plante sau ar putea pune in pericol sanatatea celor care consuma fructele sau legumele tratate cu ingrasaminte foliare.
Creşterea şi dezvoltarea plantelor sunt influenţate de nivelul de salinizare al solului, iar acesta, la rândul lui, depinde de conţinutul iniţial de săruri şi de gradul de mineralizare al apei de irigat. Sărurile din soluţia solului influenţează, după cum prezintă.
Efectul sărurilor din soluţia solului poate fi evaluat cu destulă precizie, deoarece s-a constatat o strânsă corelaţie între concentraţia de săruri a soluţiei solului şi creşterea plantelor. Plantele cultivate încep să sufere când concentraţia soluţiei solului atinge 0,4%. La o concentraţie de 0,7-0,8% este stânjenită germinarea seminţelor şi dezvoltarea plantelor, iar la concentraţii mai mari de 1-1,5% se compromite recolta.
Reducerea accesibilităţii apei prin creşterea presiunii osmotice a fost pusă în evidenţă şi într-un alt tip de experienţă. Astfel, s-a constatat o reducere similară a creşterii plantelor în soluţii cu aceeaşi presiune osmotică realizată cu săruri variate. Reducerea creşterii s-a pus pe seama presiunii osmotice, nu a modificării metabolismului plantelor, deoarece diferitele tipuri de ioni din soluţia solului influenţează în mod specific, într-un grad mai mare sau mai mic, metabolismul plantelor.
Reducerea creşterii plantelor este direct proporţională cu cantitatea de săruri transportată din zona radiculară în plantă, fapt care are ca efect reducerea turgescenţei celulelor şi încetinirea creşterii plantelor.
Într-un stadiu avansat de salinizare, frunzele prezintă arsuri, a căror suprafaţă creşte o dată cu nivelul de acumulare a sărurilor de clorură de sodiu din frunze. În primul stadiu şi la un nivel mai redus de salinizare sunt afectate vârful şi marginea frunzelor. Udarea prin aspersiune cu o apă cu un conţinut de sodiu sau clor de trei miliechivalenţi la litru poate cauza arderea frunzelor pomilor fructiferi.
Toleranţa plantelor la salinitate, definită ca posibilitatea plantelor de a creşte şi asigura o producţie normală din punct de vedere calitativ şi cantitativ în prezenţa sărurilor nocive din soluţia de sol, variază de la specie la specie şi chiar de la soi la soi, în cazul pomilor fructiferi.
Plantele cultivate pe solurile salinizate arată un declin progresiv în creştere şi producţie o dată cu creşterea nivelului de salinizare. Aceste plante au frunzele, tulpina şi fructele mai mici, iar culoarea frunzelor este caracteristică - albastru spre verde.
Acumularea sărurilor în sol nu depinde numai de cantitatea de apă folosită la irigat şi de gradul de mineralizare al acesteia, ci şi de permeabilitatea şi drenajul solului, în condiţiile climatice din zonă.
Cresterea si dezvoltarea rasadurilor a devenit o provocare deloc usoara pentru fermieri. Pentru rasad bine dezvoltat si pentru un procent mare de germiare, fermierii ar trebui sa ia in calcul mai multi factori: de la alegerea semintelor si a substratului pana la plantarea rasadurilor in solarii sau in camp deschis.
In acest articol va vom explica cele mai noi tehnologii de cultura si combaterea eficeinta a daunatorilor precum sunt tripsii sau musculita alba.
Vom parcurge, pe etape, pasii si factorii cheie pentru a creste rasaduri folosind exemplul tomatelor.
1. Selectarea semintelor si turbei
Succesul oricarui legumicultor este asigurat in proportie de 60% de aelegerea semintelor. In cazul tomatelor, semintele atent selectate din multitudinea de oferte poate garanta dezvoltarea a 5-6 etaje de rod. Ar trebui luat in calcul predispunerea plantelor la anumite boli caracteristice zonei. Spre exemplu, daca esti informat ca in zona in care cultivi rosiile exista riscul aparitiei "petelor de bronz" atunci alege in soi sau un hibrid rezistent la aceasta boala.
La alegerea turbei cereti de producator fisa tehnica si certificatul de garantie in care sa fie specificat aportul de ingrasaminte, un factor esential pentru dezvoltarea plantei in primele zile dupa rasarire. Un substrat bun ar trebui sa asigure planta cu ingrasaminte pentru cel putin 2 saptamani fara a mai fi nevoie să fertilizaţi. De asemenea este important ca temperatura de germinare a roşiilor să fie in jurul temperaturii de 250C. O temperatură mai mare ar determina planta sa crească vegetativ fara a da rod, o temperatură mai mica in schimb induce subdezvoltarea plantei
Recomandat ar fi sa folositi incalzire electrică a substratului cu termostat si cablu rezistenta
2. Semintele trebuie acoperite cu nisip
După stratul de turbă, peste seminte se presoara nisip fin, preferabil nisip care contine cantitate minima de argilă. Nisipul permite patrunderea oxigenului catre seminte asigurand oxigenarea, umiditatea optima si reduce riscul aparitiei matasii verzi aparute in urma irigării. De asemenea nisipul asigură si un plus de luminozitate care accelerează germiarea semintelor.
In combinatie cu incalzirea electrica, nisipul incalzit mentine caldura datorita incalzirii uniforme a suprafetei rasadnitei iar plantele se dezvolta uniform si armonios.
3. Semanarea legumelor se face in functie de perioada plantării
Pentru tomate plantarea se face la 6-7 saptamani dupa semanare. Daca decizi sa repici pe 15 aprilie, spre exemplu, scazi 40 de zile de la repicare si mai scazi cam 10 zile pentru a afla momentul in care semeni.
”La plantare trebuie să am o plantă de 20-30 cm înălțime de la baza solului, cu un foliaj de culoarea verde închis și cu perișorii bine definiți și primul buton floral nedeschis dar diferențiat. Dacă plantez tomata cu butonul floral nediferențiat, având în vedere că terenul este rece și umed, planta riscă să se ducă în vegetativ, adică diferențierea primului buton florar întârzie să apară și crește masa vegetativă. Tot acest proces duce la întârzierea coacerii”, comunica reprezentatii Holland farming SRL citati de Agro Inteligenta.
După plantare densitatea optimă în solar este de maxim 35.000 de vârfuri pe hectar, la tomate.
4. Supra-irigarea este daunatoare rasadurilor
Pentru a stimula cresterea in primele faze ale dezvoltarii, rasadurile trebuie irigate cu ingrasamant pe baza de fosfor sau stimulator de de înrădăcinare. Plantele se iriga doar la primle ei semne de stres hidricu , apa calduta in cantitati mici.
Irigarea excesiva determina planta sa nu mai dezvolte sistemul radicular, ceea ce ar scade sansele de supravetuire la repicare.
5. Asigurati temperatura optima rasadurilor
In functie de stadiu de dezvoltarea, plantele necesita regim termic diferentiat. Astfel că răsadurile au nevoie de:
– temperatura optimă în timpul fazei de cotiledon și până la apariția primei frunze adevărate este de 18⁰C, atât ziua, cât și noaptea;
– după apariția primei frunze adevărate, temperatura optimă în zilele însorite este de 23⁰C pe timp de zi și 17⁰C pe timp de noapte;
– după apariția primei frunze adevărate, pe vreme înnorată temperatura optimă este de 20⁰C, pe timp de zi și 15-16⁰C pe timp de noapte.
Este indicat sa folositi termostat electric cu sonda de temperatura , care sa mentina aceeasi temperatura. Astfel se reduce stresul termic la rasaduri iar plantele cresc unifrom pe toata suprafata semănată.
6. Caracteristicile rasadurilor de calitate
Pentru a determina daca daca rasadul este de calitate, va propunem cateva caracteristici pentru a putea da seama dacă procesul de crestere a rasadului a fost unul de succes sau dacă mai avem de lucrat asupra obtinerii unui rasad de calitate. Iata câtiva indicatori:
– prezintă 9-11 frunze până la prima inflorescență. Dacă are mai puțin de nouă frunze atunci înseamnă că a fost prea frig, iar mai târziu, între inflorescența a treia și a cincea planta va produce cinci frunze în loc de trei între două etaje;
– răsadul are o inflorescență bine dezvoltată, cu primul boboc floral care începe să se desprindă;
– răsadul nu este nici prea compact, dar nici prea alungit, în cazul tomatelor nu trebuie să depășească 30 cm;
– frunzele sunt sănătoase și au o poziție aproape verticală;
– rădăcinile sunt de culoare albă și bine ramificate în substrat
7. Nu folositi bălegar pentru incalzirea rasadnitei
Metoda traditionala ce dateaza de acum o suta de ani de a încălzi rasadnita cu balegar nu da randamentul dorit. Desi e benefic pentru productia bio, in agricultura moderna de tip intensiv si-a pierdut rostul. Balegarul poate infecta rasadnita cu diferiti virusi si tripsi cat si cu diferiţi viermi care vă pot afecta cultura. Se recoamnda incalzirea rasdnitelor cu rezistente electrice de 120ml,si consum de doar 1kW.
Sursa agrointel
